Din 26 august, urmărirea comportării construcțiilor intră într-un nou cadru legislativ. Odată cu intrarea în vigoare a Codului amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor (CATUC), regulile care privesc obligațiile beneficiarilor, urmărirea în exploatare, cartea tehnică a construcției și sancțiunile aferente sunt reașezate într-un sistem legislativ nou.

Până acum, obligația privind urmărirea comportării în timp era reglementată de Legea nr. 10/1995. Prin noul Cod, o parte importantă din prevederile acestei legi este abrogată, inclusiv dispozițiile referitoare la sancțiuni. Temeiul legal nu dispare însă: se mută în CATUC, unde obligațiile sunt reglementate distinct și, în anumite situații, sancționate mai sever.

Urmărirea nu mai este o etapă care începe după recepție. Una dintre schimbările importante este modul în care CATUC tratează urmărirea comportării în timp. Art. 550 dedică un articol amplu acestui subiect și stabilește responsabilități pe perioada de utilizare a construcției.

Mai mult, urmărirea este avută în vedere încă din etapa de proiectare. Proiectul tehnic de execuție trebuie să includă programul de urmărire în timp și monitorizare pentru perioada construirii și pentru primii 10 ani de exploatare, precum și proiectul de urmărire a comportării în timp.

Cu alte cuvinte, urmărirea se proiectează odată cu construcția, nu după ce apare fisura.

APMGS a început o campanie prin care art. 550 din CATUC este luat alineat cu alineat și explicat pe înțelesul tuturor, coroborat cu normativele în vigoare.

Ce înseamnă, de fapt, urmărirea comportării în timp

Codul o definește ca activitate sistematică de culegere și valorificare, prin interpretare, avertizare sau alarmare, a informațiilor rezultate din observare și măsurători asupra fenomenelor și mărimilor care caracterizează proprietățile construcției în interacțiunea ei cu mediul înconjurător.

Trei cuvinte din definiția asta merită reținute.

Sistematică. Nu o vizită când ne aducem aminte. Un proces cu reguli, intervale și metodă.

Interpretare. Măsurătoarea singură nu e urmărire. O valoare pe care nu o citește cineva care știe ce înseamnă rămâne un număr într-un tabel.

Avertizare sau alarmare. Scopul final nu e arhiva. E momentul în care cineva spune: aici trebuie intervenit.

Iar alin. (1) stabilește și durata. Pe toată perioada de existență a construcției, începând cu construirea ei și, în anumite cazuri, chiar înainte de construire, pentru a culege date despre comportarea terenului sau a construcțiilor din vecinătate.

Deci nu începe la recepție. Începe înainte de prima săpătură.

De ce se face: scopul urmăririi și cerințele fundamentale

Alin. (2) enumeră trei scopuri, iar ordinea lor spune ceva.

Primul: asigurarea aptitudinii construcției pentru o exploatare normală. Adică nu doar „stă în picioare”, ci „funcționează așa cum a fost gândită”.

Al doilea: evaluarea condițiilor pentru prevenirea incidentelor, accidentelor și avariilor. Cuvântul-cheie este prevenire. Urmărirea nu documentează o degradare, ci o anticipează.

Al treilea: diminuarea pagubelor materiale, a pierderilor de vieți omenești și a degradării mediului.

Textul legii leagă explicit urmărirea comportării de pierderile de vieți omenești. Nu e o formulare retorică. E raționamentul pentru care obligația există.

Și mai e un detaliu care schimbă domeniul de aplicare. Alin. (2) spune că urmărirea se execută atât pentru menținerea cerințelor de rezistență, stabilitate și durabilitate, cât și a celorlalte cerințe esențiale.

Celorlalte. În practică, aproape toate programele de urmărire pe care le vedem se opresc la structură. Codul cere mai mult.

Cui i se aplică și cine răspunde

Alin. (3) e scurt și fără portițe. Activitatea de urmărire a comportării în timp se aplică tuturor construcțiilor, cu excepția celor încadrate în CC1.

Merită citit de două ori. Nu doar clădirilor înalte. Nu doar podurilor. Nu doar construcțiilor cu probleme. Tuturor, mai puțin CC1.

Iar alin. (4) răspunde la întrebarea pe care o auzim cel mai des: beneficiarul este responsabil cu urmărirea în timp a construcției pentru perioada de utilizare.

Nu proiectantul, a cărui responsabilitate s-a încheiat demult. Nu constructorul, care a plecat de pe amplasament. Beneficiarul, adică cel care deține sau exploatează construcția.

Aici se rupe lanțul cel mai des. Programul de urmărire există în proiect, e predat odată cu cartea tehnică, apoi rămâne într-un dosar. Nimeni nu îl deschide, pentru că nimeni nu știe că îi revine.

Mai e ceva ce schimbă modul în care citim toate documentațiile existente. Art. 370 alin. (1) înlocuiește sistemul categoriilor de importanță cu sistemul claselor de consecințe. Codul dă și tabelul de echivalare, la alin. (5): CC1 corespunde categoriei D, CC2 categoriei C, CC3 categoriei B, CC4 categoriei A. În paralel, cele patru clase corespund claselor de importanță-expunere IV, III, II și I.

Deci, dacă în cartea tehnică scrie „categoria de importanță B”, construcția este în CC3. Și intră în domeniul de aplicare al urmăririi.

Stabilirea clasei revine proiectantului, iar încadrarea într-o clasă inferioară celei indicate de lege este interzisă. Până la apariția metodologiei, încadrarea se face conform anexei nr. 6.

Urmărirea curentă — regula pentru toată lumea

Urmărirea curentă înseamnă observarea și înregistrarea aspectelor, fenomenelor și parametrilor care pot semnala modificări ale capacității construcției de a îndeplini exigențele de performanță stabilite prin proiect.

Trei lucruri de reținut din alin. (6) și (7).

Se aplică tuturor construcțiilor cu excepția CC1. Aceeași regulă ca la domeniul general de aplicare.

Are caracter permanent. Textul spune explicit că durata ei coincide cu durata de viață a construcției. Nu se încheie, nu expiră, nu se suspendă.

Se efectuează prin examinare uzuală directă și, dacă e cazul, cu echipamente de măsurare de uz curent, permanente sau temporare. Urmărirea poate fi continuă sau secvențială.

„Examinare uzuală directă” nu înseamnă privit din mers. Alin. (8) închide discuția: urmărirea curentă se efectuează conform programului de urmărire a comportării în timp, care face parte din proiectul tehnic de execuție.

Deci există un document, cu intervale și cu ce anume se urmărește. Iar rezultatul se consemnează.

Vestea bună e că urmărirea curentă nu cere neapărat instrumentație scumpă. Cere metodă, periodicitate și consemnare. Absența ei nu se justifică prin buget.

Urmărirea specială — răspunsul la un risc identificat

Dacă urmărirea curentă e regula pentru toată lumea, urmărirea specială e răspunsul la un risc identificat.

Alin. (9) o definește altfel decât pe cea curentă, și diferența e importantă. Urmărirea specială înseamnă măsurarea, înregistrarea, prelucrarea și interpretarea sistematică a valorilor parametrilor care definesc măsura în care construcția își menține cerințele de performanță stabilite prin proiect.

Adică nu observare, ci măsurare instrumentală. Nu constatare, ci prelucrare de date.

Când se instituie? Alin. (10) dă două situații.

La construcțiile noi din CC3 și CC4, stabilită prin proiect. Deci de la început, ca decizie de proiectare.

La construcțiile în exploatare cu o evoluție periculoasă, când este recomandată printr-o expertiză tehnică survenită ca urmare a observațiilor dintr-o inspecție extinsă. Deci pe parcurs, ca răspuns la ceva ce s-a văzut.

Pentru CC2, alin. (11) lasă loc de judecată: urmărirea specială poate avea caracter temporar sau permanent.

Și tot alin. (11) conține propoziția pe care o citează prea puțini. În momentul instituirii urmăririi speciale, aceasta include și urmărirea curentă.

Include. Nu înlocuiește. În practică se întâmplă des invers: se montează instrumentație pe o construcție la care urmărirea curentă nu a funcționat niciodată, iar datele nu au cu ce să fie comparate.

Cine stabilește programul și la ce interval

Alin. (12) are două propoziții și amândouă contează.

Prima: categoria de urmărire, intervalele la care se realizează și metodologia se stabilesc de către proiectant. Iar în cazul unei construcții existente, de către un expert tehnic atestat de minister, în special în situațiile în care perioada de responsabilitate a proiectantului a expirat.

Deci pentru o clădire construită acum douăzeci de ani, la care proiectantul nu mai poate fi chemat, cel care stabilește programul este expertul tehnic atestat. Nu proprietarul. Nu administratorul. Nu firma care execută măsurătorile.

A doua propoziție e cea mai concretă din tot articolul: intervalul la care se realizează nu va fi mai mare de un an.

Un an. Fără excepții în text, fără trimitere la alte reglementări, fără condiționări de clasă de consecințe.

Consecința practică e simplă. Un program de urmărire care prevede măsurători la doi ani sau la trei ani nu mai este conform după 26 august, indiferent ce spune documentația veche.

Iar dacă documentația veche nu prevede niciun interval, atunci nu era un program de urmărire.

Ce trebuie să conțină programul de urmărire

Alin. (13) spune că proiectantul include programul în caietul de sarcini din proiectul tehnic de execuție, pentru perioada construirii și pe parcursul utilizării. Și enumeră ce trebuie precizat.

  • Intervalul de timp, eventual raportat la stadii fizice ale construirii.
  • Procedeele.
  • Măsurile de interes care se urmăresc.
  • Nivelul de precizie vizat.

Patru elemente. Un program care spune doar „se vor efectua măsurători periodice” nu îndeplinește niciunul.

Al patrulea este cel omis aproape întotdeauna. Nivelul de precizie schimbă complet natura lucrării: o măsurătoare cu precizie milimetrică și una cu precizie centimetrică costă diferit, se execută cu echipamente diferite și răspund la întrebări diferite. Dacă nu e precizat în caietul de sarcini, ofertele nu sunt comparabile, iar rezultatul nu e verificabil.

Art. 508 alin. (2) completează tabloul. Proiectul tehnic include programul de urmărire în timp pentru perioada construirii și pentru primii zece ani de exploatare, la lit. i). Iar la lit. m) include proiectul de urmărire propriu-zis, cu tipul de măsurători, echipamentele și frecvența determinărilor, elaborat de executantul lucrărilor de monitorizare.

Lasă un răspuns

Populare