Dezvoltatorul imobiliar Redport a avut nevoie de aproape trei ani pentru obținerea documentațiilor urbanistice și a primei autorizații de construire pentru proiectul de 46 de hectare din zona Străulești-Dămăroaia, după achiziția terenurilor de la OMV Petrom în 2022. Prima fază a dezvoltării este programată să înceapă în 2026.
Redport și Dan Șucu au lansat oficial Infinity Nord, cel mai amplu proiect din portofoliul dezvoltatorului, care va fi construit pe o platformă de peste 4,6 hectare în zona Străulești-Dămăroaia, în continuarea Petrom City.
Proiectul va include aproximativ 1.200 de locuințe, dezvoltate în trei faze, precum și spații de retail, servicii, wellness și facilități pentru comunitate. Dan Șucu este acționarul majoritar al proiectului.
Prima fază are deja preînchirieri pentru aproximativ 95% din spațiile comerciale, printre chiriași numărându-se Auchan și World Class.
Infinity Nord este poziționat de dezvoltator în segmentul „affordable luxury” și este al treilea proiect major din portofoliul actual al Redport, după The Level Apartments și Vitality Est.
„Pentru noi, această lansare are o semnificație aparte. Infinity Nord este proiectul care exprimă cel mai bine felul în care REDPORT vede evoluția corectă a pieței rezidențiale, responsabilitatea unui dezvoltator și rolul pe care o companie îl poate avea în transformarea orașului”, a declarat Cosmin Savu-Cristescu, CEO și fondator al Redport, pentru Media Compass.
Apartamentele vor fi livrate semimobilate, cu bucătărie și dressing incluse în preț, în cadrul conceptului Redport Living, dezvoltat împreună cu Mobexpert.
Aproape trei ani pentru autorizare
Potrivit lui Cosmin Savu-Cristescu, în 2023 compania a finalizat, împreună cu o casă internațională de arhitectură, masterplanul și concept designul pentru întregul ansamblu.
Obținerea documentațiilor urbanistice și a autorizației de construire a presupus mai multe etape. PUZ-urile au fost obținute în aproximativ un an și 10 luni, iar prima autorizație de construire a fost emisă după alte circa 10 luni.
„Ăsta e timeline-ul proiectului. Adică din 2022, de când am achiziționat terenurile, până în 2026 să începem prima fază din proiect”, a spus Cristescu.

Cumpărătorii sunt mai prudenți
În ceea ce privește piața rezidențială, Redport spune că nu observă o lipsă de lichiditate în rândul cumpărătorilor, dar remarcă o creștere a prudenței atunci când aceștia trebuie să angajeze sume mari pentru achiziția unei locuințe.
„Identificăm însă o substanțială lipsă de încredere sau teamă de a angaja sume mari în achiziții, pe fondul TVA-ului, pe fondul instabilității guvernamentale și așa mai departe”, a declarat reprezentantul Redport.
Potrivit companiei, această situație se traduce printr-o încetinire a tranzacțiilor și prin discuții tot mai frecvente despre eventuale reduceri de prețuri în piață. Redport spune însă că nu intenționează să reducă prețurile, iar numărul tranzacțiilor sale a scăzut, dar nu semnificativ.
Dezvoltatorul observă, în schimb, o creștere a numărului de interacțiuni dintre brokeri și clienți înainte de încheierea unei tranzacții, pe fondul preocupărilor cumpărătorilor legate de evoluția economiei și a pieței imobiliare.
„Credem că în perioadele mai puțin certe proiectele bune devin și mai bune, iar proiectele mai puțin bune devin rele”, a afirmat Cristescu, referindu-se la experiența de peste 10 ani a companiei și la proiectele livrate până acum.
Străulești poate deveni „noul nord al Bucureștiului”
În ceea ce privește evoluția zonei Străulești, Cristescu spune că aceasta nu poate fi încă încadrată drept o zonă de lux, dar consideră că are potențialul de a deveni unul dintre principalele centre de dezvoltare ale nordului Capitalei.
„Nu este încă o zonă de lux. Este o zonă foarte bine poziționată, e o zonă destul de bine ancorată în infrastructura de utilități”, a spus el.
Potrivit dezvoltatorului, transformarea zonei va depinde atât de investițiile private, cât și de implicarea autorităților publice. În perspectiva următorilor 10 ani, Străulești ar putea deveni „noul nord al Bucureștiului”, cu dezvoltări rezidențiale și de birouri, retail, facilități educaționale și servicii medicale.
Viziunea Redport este cea a unei zone urbane integrate, în care locuințele, serviciile și facilitățile comerciale să fie accesibile într-un interval de maximum 10 minute, alături de clădiri moderne și soluții smart.





Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.